In Monitorul Oficial nr. 496 din 3 iulie 2014 a fost publicata legea 91/ 2014 privind acordarea unei zile lucratoare libere pe an pentru ingrijirea sanatatii copilului, cu urmatoarele prevederi:
– Ziua lucratoare libera pentru ingrijirea sanatatii copilului, denumita in continuare liberul, se acorda de catre angajatorii din sectorul public si cel privat, pentru a da posibilitatea parintilor sau reprezentantilor legali ai copilului de a verifica anual starea de sanatate a acestuia.
– Angajatorii sunt obligati sa acorde ziua lucratoare libera pentru ingrijirea sanatatii copilului, solicitata de angajat in conformitate cu prevederile legii.
– Angajatorul nu este obligat sa plateasca drepturile salariale aferente zilei lucratoare libere pentru ingrijirea sanatatii copilului.
– Liberul se acorda la cererea unuia dintre parinti, respectiv a reprezentatului legal al copilului. Cererea va fi depusa cu cel putin 15 zile lucratoare inainte de vizita la medic, si va fi insotita de o declaratie pe proprie raspundere ca in anul respectiv celalalt parinte nu a solicitat ziua lucratoare libera si nici nu o va solicita. Daca in urma unei verificari efectuate de angajator, se constata ca ambii parinti au solicitat liberul contrar legii, va fi anulata posibilitatea ulterioara de a mai beneficia, vreodata, de prevederile legii.
– Ulterior efectuarii liberului, angajatul trebuie sa prezinte actele doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care sa rezulte controlul medical efectuat.
– Pentru familiile sau persoanele cu doi copii se acorda tot o zi lucratoare libera pe an, pentru ingrijirea sanatatii copilului, ca si in cazul celor cu un copil. Pentru familiile sau persoanele cu trei sau mai multi copii se acorda 2 zile libere lucratoare pe an, care pot fi consecutive sau separate, dupa cum decide angajatorul. Daca ziua lucratoare libera nu este solicitata de angajat, aceasta nu se va reporta in anul urmator.
– Daca exista mai multe cereri simultane din partea angajatilor pentru acordarea liberului si aceste cereri depasesc 5% din numarul total de angajati, angajatorul va programa, prin rotatie, zilele lucratoare libere, astfel incat sa nu-i fie afectata activitatea.
– Nerespectarea prevederilor acestei legi de catre angajatori constituie contraventie si se sanctioneaza de catre Inspectia Muncii cu amenda cuprinsa intre 500 si 1.500 de lei.